7/23/2014

Jumatea drumului

Au trecut cateva zile de cand nu am mai scris dar ne-am cam luat cu pedalatul si nici nu prea am avut inspiratie. Am ajuns cu bine in Istambul chiar daca intrarea in oras a fost un calvar: 6 benzi, mii de masini, nimeni nu semnaliza, toata lumea claxona, iar ca biciclist erai invizibil.

In Istambul am stat 2 nopti si o zi, iar pentru ca era traziu cand am ajuns prima noapte am petrecut-o intr-un parc si banii economisiti i-am dat pe baclavale. A urmat o zi de pauza in care ne-am plimbat cu bitele de-a lungul Bosforului si ne-am abtinut de la cheltuit bani. Am spalat rufe si am cumparat un cauciuc, am facut baie in Marea Marmara si unii dintre noi au mancat kebab. La apus am sorbit cate un ceai turcesc si am privit spre Asia, sfidand pretul exgerat al berii. Seara ne-am petrecut-o la un hostel fain dar plin de chinezi galagiosi.






A doua zi pe la ora 15 paraseam Istambulul cu directia Sile , mult mai tarziu decat ne-am propus din cauza ploii. Seara ne-a gasit inoroiti pana la gat incercand sa campam pe malul marii, lucru care de altfel nici nu ne-a iesit.




 


Bucurosi ca am scapat de haosul din Istambul, au urmat numai zile bune in care am intalnit multi oameni faini: motociclistii de 16 ani din Kaynarca, brutarii din Karasu, mecanicii de bite din Yenice.







Noptile le-am dormit trecand de la sunete de statiune, la urlete de sacali si susur de izvor.






Acum suntem la 1500 km de casa, au trecut 14 zile si mai avem inca pe atat, pana acum bicicletele au mers bine, multumim Optim Bike, sepcile ne-au aparat de soare si ploi, multumim www.turific.ro si accesorile de la Decathlon si-au facut treaba brici.